The Wall îşi are originea în turneul In The Flesh al lui Pink Floyd, susţinut în 1977 pentru promovarea alumului Animals. Important este concertul de la Montreal, ultimul din acest turneu. Aici au întâlnit un public foarte agitat, unul din fani chiar urcându-se pe plasa din faţa scenei, iar basistul Roger Waters l-a scuipat. A fost momentul în care Waters începea să-şi exprime alienarea faţă de public, imaginându-şi că ar putea pune un zid între trupă şi spectatori, idee pe care a transformat-o în The Wall. Acţiunea din The Wall urmăreşte copilăria protagonistului, numit Pink, apoi viaţa sa ca star rock. Pink resimte durerile vieţii sale pe care le transpune în cărămizile care vor construi în jurul său zidul ce-l va izola de societatea care i-a pricinuit adânca suferinţă. Prima parte a operei rock urmăreşte construirea şi finalizarea zidului, iar a doua parte prezintă regretul construcţiei sale şi halucinaţiile protagonistului.
Albumul este deschis de In The Flesh ? , cu semnul întrebării deoarece Pink face o introducere publicului, pe care-l denumeşte “sunshine”, asupra planului de construire a zidului. Prăbuşirea avionului din sfârşitul cântecului are rolul de a ne arăta că tatăl lui Pink a fost ucis în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial. The Thin Ice prezintă primii ani din viaţa lui Pink, înainte ca acesta să conştientizeze pierderea tatălui său. De asemenea, The Thin Ice scoate în evidenţă rolul negativ al războiului asupra populaţiei, mai ales asupra noii generaţii ce are de suferit de pe urma pierderii părinţilor. Another Brick In The Wall Part I este momentul în care Pink începe construcţia zidului. El spune că tata a zburat peste ocean lăsând în urmă doar o amintire (Daddy’s flown across the ocean/Leaving just a memory). The Happiest Days Of Our Lives îl arată pe Pink în anii de şcoală. Acest cântec condamnă acei profesori din sistemul de învăţământ britanic ce aplicau des violenţa şi dipreţuiau elevii pe care nu-i încurajau să realizeze să-şi propună şi să atingă un scop în viaţă. Another Brick In The Wall Part II este revolta asupra acestui sistem, ce prin violenţă naşte violenţă.
Urmează piesa Mother, unde este evidenţiată mama supraprotectoare a lui Pink. Astfel ea ajunge să-i promită băiatului că-l va ajuta la construirea zidului. Goodbye Blue Sky pune accentul din nou pe inocenţa copiilor în faţa războiului, lucru subliniat de versul din deschidere prin care copilul exclamă prezenţa unui bombardier pe bolta cerească (“Look mummy, there’s an aeroplane up in the sky”). Empty Spaces face un salt în timp. Pink este acum un adult căsătorit, dar apar probleme cu soţia sa din cauza distanţei ce apar între ei datorită construirii zidului. Pink se întreabă ce ar trebui făcut pentru terminarea zidului. Young Lust ni-l înfăţişează pe Pink drept un star rock aflat în turneu, ce simte nevoia de a-şi înşela soţia din cauza despărţirii de lungă durată. Sfârşitul cântecului îl surprinde pe Pink vorbind cu centralistul, dorind să o recepţioneze pe nevasta sa. La telefon răspunde un alt bărbat, aşa că Pink îşi dă seama că este înşelat, iar căderea sa nervoasă se accelerează.
În One Of My Turns, Pink are căderea nervoasă şi distruge camera de hotel, iar în Don’t Leave Me Now gândul îi revine la soţia sa pe care o roagă să nu-l părăsească, starea depresivă accentuându-se.
Another Brick In The Wall Part III este momentul în care Pink ia hotărârea de a-şi termine zidul. Spune că a văzut „scrisul de pe zid”, adică ştie că soarta-i va lua o întorsătură groaznică. Odată cu Goodbye Cruel World zidul este finalizat, iar Pink conştientizează izolarea sa faţă de societate. Ia sfârşit prima parte din The Wall.
Partea a doua a albumului se deschide cu Hey You. Pink îşi dă seama că a luat o decizie greşită construind zidul şi încearcă să recapete comunicarea cu lumea exterioară. Acest cântec constituie trecerea de la izolare la alăturarea cu mişcarea fascistă „The Worms”, aşa cum aflăm din versul „…and the worms ate into his brain”.
În Is There Anybody Out There, Pink încearcă să se salveze din izolarea sa strigând după ajutor, dar fără a i se răspunde.
Nobody Home prezintă singurătatea lui Pink. El nu are cui să-i vorbească, iar tot ce i-a rămas sunt posesiunile sale („I got elastic bands keepin my shoes on”, „Got thirteen channels of shit on the T.V. to choose from”, „I’ve got the obligatory Hendrix perm”).
Piesa Vera face referire la cântăreaţa Vera Lynn. Evocând-o pe Vera Lynn, Pink de fapt evocă piesa We’ll Meet Again, populară în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, dând speranţe de reîntâlnire celor rămaşi acasă în aşteptarea celor plecaţi în război. De asemenea, în limba rusă, vera denumeşte credinţă, speranţă, astfel că Pink îşi plânge speranţa zdruncinată de a mai scăpa de zid ( ,,Vera, what has become of you ?”).
Bring The Boys Back Home reprezintă un moment al amintirilor pentru Pink. Îşi aduce aminte de moartea tatălui în Al Doilea Război Mondial, de suferinţele pricinuite de profesorul brutal din copilărie sau de soţie. În Comfortably Numb are loc conversaţia dintre doctor şi Pink. Doctorul încearcă să-l pună pe picioare administrându-i o injecţie pentru a-şi continua concertele.
The Show Must Go On, adică viaţa trebuie să-şi continue cursul. Pink se gândeşte la acestea şi decide că trebuie să doboare zidul. Stresul vieţii cotidiene însă, precum şi injecţia primită, îi cauzează halucinaţiile din In The Flesh.Are impresia că este un lider fascist, iar la concert ordonă alungarea din sală a homosexualilor, evreilor şi a persoanelor de culoare.
În Run Like Hell Pink îşi trimite oamenii să elimine minorităţile din cartierele învecinate. Apoi, în Waiting For The Worms Pink este liderul grupării ,,Worms”, care se pregăteşte să instaureze teroarea pe străzi şi să preia controlul lumii. Urmează Stop unde halucinaţiile lui Pink încetează şi îşi dă seama că tot ceea ce a condus la construirea zidului ar putea fi numai din vina sa (,,Have I been guilty all this time?”), iar în mintea sa are loc procesul, adică The Trial. Aici, el este judecat pentru exprimarea de sentimente umane. Pink se confruntă cu profesorul brutal de la şcoala sa, cu soţia sa şi mama supraprotecotare. Punctul culminant al procesului este hotărârea judecătorului. Acesta decide că va trebui pus faţă în faţă cu oamenii de care încerca să se izoleze, iar zidul va fi distrus. Ultima piesă de pe album este Outside The Wall, care ne confirmă faptul că Pink a fost eliberat de zid.
Din întreaga desfăşurare a albumului se poate trage si o morală: nu construi un zid în jurul său, căci cei din exterior vor încerca să pătrundă în interiorul lui şi să-l distrugă, dar după un timp vor renunţa la aceste încercări, şi atunci vei rămâne înconjurat de acest zid.
